Cover

Chapter I




Totul zacea sub o tacere mormantala. Tim lua o carte, zambind inocent, si o deschise la ultima pagina, trecandu-si privirea peste ea.
- Hmm... ingana el citind acele randuri. Zgomotul unor pasi consecutivi si ritmici il facura sa-si ridice pentru o secunda privirea de pe randurile cartii. Isi plimba ochii prin intreaga incapere, peste toate rafturile bibliotecii apoi inainta pana la capatul culoarului format de cele doua imense rafturi. Cartile stateau in aceeasi pozitie obisnuita ca si seara precedenta; cel putin asa isi amintea.
- Asa e tot timpul, spuse el cu o voce stinsa, mai mult pentru propria constiinta, si ofta prelung. Isi intoarse atentia spre carte si continua sa o examineze cu exactitate. Aceeasi liniste sufocanta se aseza peste camera goala, in timp ce Tim citea absorbit pagina dupa pagina, cu o rapiditate neimaintalnita la un baiat de numai zece ani. Apoi... Un strigat intens il facu sa tresara cu putere si sa se uite dezorientat in jur. Lasa cartea pe un raft, aproape imobilizat si se uita speriat in jur, cu privirea unui animal prins in cursa vanatorului; nimic. Bataile inimii sale isi micsorara timpul de repetitie, tintuindu-l pe baiat cu o putere ciudata in acel loc. Era absolut pietrificat si nu isi mai simtea corpul, nu isi putea misca nici un musci din corp: bratele fricii il cuprinsera in leganarea lor macabra.
- E... E cineva acolo? intreba el cu o voce afectata, in speranta ca de dupa rafturile inalte avea sa raspunda cineva. Se simtea singur si total pierdut in labirintul acela al tacerii fara nici o speranta de scapare. Insa, spre nefericirea lui, nu se auzi nici un raspuns, nici un zgomot; aceeasi liniste strapunsa de zgomotul enervant al batailor inimii sale.
- Poate s-a auzit de afara... spuse el tot pentru sine, in incercarea dementa de a gasi o logica in ceea ce se petrecea cu el si cu lucrurile din jurul sau. Nu era singur, o simtea, dar ochii lui nu gaseau nimic neobisnuit. Era ca si cum timpul ar fi inghetat si l-a prins in acel loc. Se indrepta spre geam, pasii lui auzindu-se usor si temator ca un ecou difuz si disparat. Se uita pe geam si nimic, aboslut nimic, nu era schimbat. Curtea scolii, poarta de metal; toate erau la locul lor, neclintite cu o exactitate stranie. Apoi, de nicaieri, acelasi strigat nebun se auzi, de data aceasta cu o intensitate si mai mare. Intr-o fractiune de secunda, geamul de langa baiat se sparse si cioburile taioase cazura pe el. Apoi strigatul inceta; linistea cazu din nou cu greutate, inghitind tot.




PESTE ZECE ANI



- Am nevoie de coperta aia, striga barbatul in telefon, inchizandu-l nervos si aruncandu-l printre foile de pe biroul sau.
- Timy-Tim, ia-o mai usor, ii spuse colegul sau, Albert, razand amuzat. O fi el McKenzie al dracu' de bun la art-design, dar nu stie ce e aia o data limita.
Tim zambi; stia si el prea bine ca William McKenzie e un tip foarte dificil si incapatanat. Se certase de multe ori cu el si de zeci de ori tipasera unul la altul, insa tot timpul reusisera sa realizeze niste proiecte bune.
- Incapatanatul ala... I-am spus clar ca vreau hardcover* la romanul asta. Se preteaza perfect subiectului si stilului ales. Si el, nu, mi-o baga pe aia cum ca paperback**-ul e mai ieftin.
- Si mai usor de lucrat cu el, deci mai putina munca, spuse zambind smechereste Albert si ii inmana unul din paharele de plastic pline cu cafea. Barbatul lua cafeaua razand si auzi vocea editorului-sef pronuntandu-i numele:
- Tim! Vezi ca ai o comanda.
- Pentru cine, sefu'? spuse el, ridicandu-se de pe scaun, si isi imbraca paltonul negru.
- Lake school.
-La auzirea acelui nume, Tim tresari cu putere, incremenind inghetat in loc. Din inertia lui patetica il trezi, insa, palma primita pe spate de la Albert. Clipi de mai multe ori, revenindu-si in fire, apoi ofta usor incordat si lua dosarul de la seful sau, indreptandu-se spre iesire. Lake school... Ei, nu are ce rau sa se intample, isi sopti el neajutorat in minte, incercand sa se imbarbateze singur in timp ce calca pe pedala si masina porni. Isi cauta cu o mana buzunarul pantalonilor si scoase de acolo pachetul de tigari. Isi puse una intre buze apoi o aprinse si trase din ea, fumul expirandu-l printr-un oftat.
Opri masina in fata scolii si vazu din nou aceeasi poarta - acum mult mai ruginita - si curtea cea goala. Iesi din automobil si impinse usor poarta scolii, ce se deschise cu un scartait suparator ce-l facu pe Tim sa se incrunte deranjat. Intra in scoala, descheindu-si paltonul si inainta pe holurile bine stiute pana la biblioteca. Isi evoca in minte imensa sala, cu o oarecare retinere, si intra in ea, pierdandu-se printre rafturile inalte. Nimeni; aceeasi liniste ce si-o amintea si nimic inafara de mirosul de celuloza - ce ii placea mult - si lumina abundenta ce intra pe geam. Isi lua privirea repede de la ferestre, incercand sa ignore prezenta lor si pasi nesigur, in cautarea bibliotecarului. Isi simti pulsul din ce in ce mai accelerat si corpul strabatut de mai multi fiori neplacuti. Pasi... Ecoul unor pasi zgomotosi si lenti se auzi. Isi intoarse capul cu rapiditate in toate partile, vrand sa indentifice sursa zgomotului. Pupilele dilatate ii faceau privirea si mai inspaimantata, iar rasuflarea greoaie si intretaiata ii scapa printre buzele usor intredeschise. Se temea. Pentru prima data dupa mult timp ii era atat de frica incat ar fi putut fugi daca nu era tinut in loc de aceea temere fatala.
- Aici erati, domnule Newman, auzi el si se intoarse, vazand silueta plina si scunda a bibliotecarului. Rasufla usurat si zambi la vederea batranului, apoi se indrepta impreuna cu el spre iesirea din biblioteca. Arunca o ultima privire speriata si intrebatoare camerei apoi ofta aproape imperceptibil. Isi grava pe chip zambetul formal - specific meserii sale de editor - si incepu sa discute despre cartea comandata si ofertele pe care editura era dispusa sa le acorde. Ce naiba e in neregula cu locul asta?

Chapter II




Un ticait enervant se auzi incet in camera intunecoasa. Razele soarelui nu reuseau sa patrunda printre draperiile groase ce acopereau complet ferestrele. Ticaitul deveni din ce in ce mai sonor, din ce in ce mai galagios, pana cand ajunsese sa semene cu ticaitul Big Ben-ului la o rezonanta de zece ori mai mare. Barbatul ce zacea sub cearsafurile albastre marai usor nervos si arunca ceasul de pe noptiera pe undeva prin camera, ridicandu-se in sezut.
- Ceas afurisit, spuse el printre dinti, strambandu-se cand vazu ca in urma coliziunii ceasului cu peretele cadranul acestuia se facu zob. Ochii lui se marira considerabil, mintea fiindu-i invadata de cine-stie-ce imagini din trecut, ca mai apoi sa isi mute privirea de la cioburile de sticla. Pasi afara din camera, cascand somnoros si isi trecu mana prin parul ciocolatiu. Ochii lui albastri - inconjurati de cearcane vizibile din cauza lipsei de somn - se indreptara, instinctiv, catre cafetiera. Zambi la gandul ca bautura aia chiar era pe placul lui.
- Ei, iubita mea, ce mai faci azi? spuse el de parca ar fi asteptat un raspuns. Huh? Eu? Eu am de gand sa te las sa te joci putin cu corpul meu in timp ce te consum lacom. Rasul lui colorat se auzi in camera si puse pulberea de cafea in filtrul aparatului, apasand pe buton. Auzi apoi cunoscutul sunet al apei care incepe sa fie incalzita si zambi detasat in drum spre baie. Isi dadu jos halatul bleumarin ce statea pe el mai mult de forma apoi intra in cabina de dus si se lasa imbratisat de apa rece.
Ultimul strop de cafea era picurat in cana cafetierei si Tim iesi din baie, cu o coordonare specifica, inchizand aparatul inainte de a incepe sa faca zgomote ciudate. Ofta usor si isi aprinse o tigara, apoi, cu o mana, isi usca parul cu prosopul de pe umerii sai. Se uita pe masa in sufragerie, vazand dozele de bere si hartiile intinse peste tot si isi puse tigara intre buze, incepand sa stranga dezordinea. Isi puse foile in ordine, asezandu-le intr-o mapa apoi in geanta sa si isi turna cafea in cana, stingand tigara. Tocmai se indrepta spre canapea, vrand sa aprinda televizorul, cand auzi soneria usii - ce semana cu canetcul unor pasari - si isi lasa cafeaua pe blatul de bucatarie. Chiar ca am coordonare

, isi spuse el si deschise usa, analizand strainul ce-i statea in fata.
- Buna dimineata, sper ca nu v-am trezit.
- Ba da, dar ar trebui sa-ti multumesc, spuse el zambind usor formal, desi stia si el ca ii placea ce avea in fata. Cine o fi asta?

se intreba in minte, inca trecandu-si ochii pe barbatul ce ii statea in fata, apoi primi raspunsul promt al strainului:
- Eu sunt Davis White, de la "The daily Utah chronicles". Tim se uita la el, intrebandu-se din nou ce e cu acel tip, apoi il pofti inauntru spunandu-i:
- Va pot ajuta cu ceva?
- Tocmai scriu un reportaj despre Rose park school. Din nou aceeasi senzatie de teama il cuprinse pe Tim si stranse clanta usii in mana sa, apoi inchise usa.
- Am cautat prin anuare si m-am informat, afland ca ati invatat la acea scoala si ca este o asa-zisa legenda legata de prezenta dumneavoastra acolo. Ceva legat de spirite si accidente.
- Imi pare rau, dar nu prea pot sa va raspund acum la intrebari. Trebuie sa ajung la servici, spuse agitat Tim, incercand sa ii spuna din priviri lui Davis ca nu e bine-venit in acel loc. Alura i se schimba in cel mai surprinzator mod; zambetul ii pierise, ochii lui priveau cu ostilitate jurnalistul si, de parca asta nu ar fi fost de ajuns sa il puna pe fuga pe brunetul de langa el, ii mai si deschisese usa larg, cat sa poata sa ii faca vant afara din casa daca nu avea sa plece singur. Davis isi lasa carnetelul in buzunarul pardesiului maro si zambi inteligent. In urmatorul moment impinse usa cu forta, astfel incat Tim ajunse lipit de aceasta, si sunetul inchiderii acesteia rasuna in intregul apartament. Cei doi barbati se privira o clipa, Tim mentinandu-si privirea ostila, si ii simti mana lui Davis pe un picior.
- C-ce faci? intreba acesta, mai mult surprins decat panicat. Se intreba ce e cu acel tip. De unde a venit, ce cauta acolo, ce stie el despre trecutul sau? Nu. Nimeni nu putea sa stie ceva de trecutul sau. Accidentul fusese sters din dosarele si datele scolii; nimeni nu trebuia sa afle despre ce se intamplase.
- Uite cum facem; tu imi spui ce stii despre amaratul de spirit de la Lake school, iar eu, in schimb, mi te voi oferi tie pentru o noapte. OK?
Tim il lovi peste mana pe barbat si spuse plin de dezgust:
- Nici daca ai fi ultimul barbat de pe pamant si as fi in calduri nu m-as culca cu tine, tarfa. In urmatorul moment, saliva scuipata de Tim se prelingea de pe fruntea lui Davis in jos, in timp ce satenul reusise sa iasa din spatiul dintre usa si brunet. Davis zambi misterios; era interesant pana la urma. De aceea devenise si reporter. Sa se lupte cu oamenii si sa ii convinga de anumite lucruri pe care nici el poate nu le credea; chiar interesant

, gandi el. Isi scoase batista din buzunar si spuse, cu un zambet afectat pe chip:
- Bine, domnule Newman. Am inteles punctul dumneavoastra de vedere. Dar sa va spun ceva: daca ma lasam usor si renuntam la prima lovitura, nu ajungeam reporter. Asa ca asteptati-va la alte intalniri cu mine.
Tim tresari. Despre ce vorbea acel om? Cu siguranta avea sa faca tot posibilul sa ignore prezenta debilului ala. Da, asta trebuia sa faca. Il vazu pe brunet iesind si rasufla aerul ce, inconstient, il retinuse in plamani pana atunci. Isi continua dimineata, in acelasi ritm si isi bau cafeaua, apoi se imbraca si se urca in masina, pornind spre editura. Se uita pe geam, vazand versantii ce puteau fi admirati din orice parte a orasului, si zambi. Ii placea acel oras: Salt Lake City. Ii suna atat de familiar incat facea parte din el si nu isi imagina alt loc in care s-ar fi putut duce. Acolo copilarise, acolo crescuse; dupa moartea parintilor sai, cand el avea abia doi ani, a fost crescut de bunici. Ii iubea pe acestia si, desi nu ii putea vizita des - se mutasera in urma cu un an in Florida - se multumea sa ii stie in viata si in siguranta. Vremea era mai tot timpul umeda, iar asta il incanta. Situat in Valea Salt Lake, orasul Salt Lake City era marginit la vest de muntii Wasatch, recunoscuti prin frumusetea zapezii lor. In luna octombrie si iunie, caderea de zapada era imensa, facand din intreg orasul un glob de Craciun ce se scalda in lumina soarelui si stralucirea piscurilor inalte. Nu era un orasel mare, desi era capitala de stat, insa nu isi putea imagina ceva mai frumos. Mai ales acum, in preajma lui octombrie, cand muntele era din ce in ce mai frumos si vremea nu scadea sub cele 20 de grade Celsius placute. Desi era o clima calda, faptul ca umiditatea era pretundieni ridicata facea atmosfera racoroasa. De asemenea, comunitatea Salt Lake City era una din cele mai unite si implicate. Era genul de orasel in care te stiai cu toata lumea si toata lumea te stia pe tine; ca o mare familie de care Tim nu se bucurase niciodata.

Chapter III




Citea cu atentie manuscrisul ce tocmai il primise si, manat de o dorinta intuitiva, isi intoarse capul spre geam: cerul cenusiu se sfarma deodata sub ochii mirati ai tuturor, lasand mangaierea de gheata a zapezii sa acopere intregul Salt Lake City. Octombrie...

isi sopti Tim in minte si ofta implinit la vederea imaginii zapezii in cadere. Programul lui se terminase pe acea zi si avea sa se bucure cum trebuie de prima zapada. Isi lua paltonul negru si geanta, indreptandu-se spre iesirea din cladire.
- Noapte buna, Tim! spuse Albert fluturandu-si zambitor mana in aer. Satenul zambi si ii raspunse cu un semn scurt si un "noapte buna" calm, apoi apasa pe butonul ce avea sa-l duca in parcarea incintei. Liftul cobora in ritmul sau propriu si usile se deschisera, apoi, cu un clinchet scurt. Parcarea era goala - ca de obicei - si doar pasii lui proeminenti se auzeau in intreaga locatie subterana. Un ecou straniu se auzi si ochii lui albastri se izbira de ochii verzi ai brunetului ce statea rezemat de masina sa:
- Domnule Newman, pronunta acesta cu siguranta aceea de reporter indraznet.
- Iar tu? spuse Tim plictisit si usor deranjat de prezenta jurnalistului acela. Davis rase usor si se uita atent la barbatul din fata sa, continuand:
- Stiu ca te bucuri sa ma revezi, dar nu trebuie sa sari chiar pe mine. Tim nu lua in seama comentariile rautacioase si ironice ale brunetului si se urca in masina: daca are de gand sa vorbeasca singur, sa o faca. Nu imi pasa

, gandi el, deja stresat de prezenta reporterului. Apasa pe pedala si masina, sub indrumarile atente ale satenului, iesi din parcare, luand-o in josul strazilor dinspre est. Ofta prelung si usor ingreunat apoi isi scoase pachetul de tigari din buzunar si puse una intre buze. O aprinse si trase din ea cateva fumuri scurte, calmandu-si anxietatea ce o simtea.
- Eh? Cred ca devine un obicei, isi spuse privind tigara arzand apoi o arunca pe geam. Pornise stergatoarele de parbriz, fiindca zapada ce cadea ii optura imaginea soselei, si se uita in oglinzile reflectorizante, zambind siret. O fi fost el un editor, insa vazuse destule filme politiste, iar acel reporteras nu il putea pacali. Vazu farurile masinii negre din spatele sau si isi continua linistit drumul spre casa.
Parca masina si iesi din aceasta, uitandu-se cu coada ochiului la urmaritorul sau, apoi intra in bloc si urca pana la etajul unu, asteptandu-l pe acel Sherlock Holmes in varianta jurnalistica sa-si faca aparitia. Se rezema de perete, luandu-si alta tigara - asta il facea sa se simta mai "gangster" - si astepta pe hol, simtind frigul ce-l facu sa tremure brusc. Clipi de mai multe ori, gandindu-se ca poate Davis nu avea de gand sa vina, si stinse tigara vrand sa intre in apartament, cand auzi niste pasi. Ce mai intiutie am

, isi spuse in minte, zambind arogant. Chiar nu se inselase; Davis il urmarise. Dar ce motiv o fi avand?
- Ai intarziat, spuse Tim stand cu spatele la scari, deschuind usa imobilului in care locuia.
- Nu sunt o persoana prea punctuala. Satenul deschise usa, lasandu-si paltonul in cuierul din vestibulul ingust si se descalata. Fara nici o invitatie, - desi primise una: usa larg deschisa lasata de Tim - Davis pasi in apartament, dezbracandu-si pardesiul. Isi lasa totodata si sacoul in cuier si inainta spre sufragerie, cu un zambet victorios pe chip.
- Se pare ca cineva e in calduri si eu sunt ultimul barbat de pe planeta, spuse acesta ranjind sarcastic.
- Nu, se pare ca tu ai obsesie pentru mine. Raspunsul lui Tim fusese aruncat cu aceeasi raceala specifica; nu era chiar caracteristica lui, insa nu putea sa nu fie ostil in preajma acelui barbat.
- Ce pot sa spun; dintotdeauna m-au pasionat lucrurile misterioase si frumoase. Davis se ridica de pe canapeaua pe care se asezase cateva secunde mai devreme si se indrepta spre Tim ce turna in doua pahare whiskey. Costumul, parca croit pe el, ii scotea in evidenta corpul bine format si lucrat, iar zambetul ii infrumuseta trasaturile fetei incat ai fi crezut ca era un print; nu era nici o trasatura care sa iti dea impresia ca acel barbat nu poate fi unul cu sange nobil. Prinse paharul cu tarie inmanat de satenul ce-l privea usor curios si bau o gura mare din el, savurand fiecare inghititura din acea bautura. O simti alunecand pe esofag in jos, apoi isi simti stomacul cald din cauza alcoolului.
- Vrei sa ma imbeti si sa profiti de mine fara sa-mi dai informatiile in schimb? spuse ranjind pervers si duse din nou paharul la gura, insa se opri cand auzi raspunsul lui Tim:
- Stiu ca ai vrea asta, insa nu-s disponibil. Mai revizuieste-ti comportamentul si poate ma gandesc sa te consider macar agreabil. Satenul zambi pentru sine si lua o gura din paharul lui, apoi il aseza pe blatul de bucatarie, vazand enervarea de pe chipul brunetului.
- Nu cred ca ai fost dresat pana acum cum trebuie, frumusete, spuse Davis si ii prinse barbia tanarului, presandu-i buzele cu un sarut violent. Insa senzatia aceea de greata ce o simti Tim nu dura mult, caci mana lui zbura prin aer, lovindu-i obrazul reporterului.
- Singurul care are nevoie de dresaj esti tu, javra. Sa nu indraznesti sa ma atingi! se auzi vocea enervata si serioasa a lui Tim in timp ce lua distanta inspre living.
- Zi ce vrei si pleaca! continua acesta. Davis zambi lasciv, incercand sa-si puna maxilarul la loc cu o mana, si ii spuse:
- Stii ce vreau. Ce e cu legenda de la Lake school?
- Exact ce stii si tu: e doar o legenda. Doar nu vrei sa crezi de acum ca un spirit malefic a atacat scoala, nu? Tsk! Maturizeaza-te.
- O legenda, a? Pai asta ma bucura. Stii cum se spune: orice legenda are un sambure de adevar. La replica taioasa si plina de rautate a barbatului, satenul tresari. Nu-l auzi vorbind pana atunci atat de plin de incredere si hotarat; daca acel jurnalist caruia lui ii parea un nimeni avea sa afle despre ce se intamplase? Oricat ar fi vrut sa lase acel incident in trecut, era ca si cum il urmarea, vrand sa-l prinda in cursa si sa il devoreze incet.
Davis profita de momentul de slabiciune psihica a lui Tim si continua:
- Si acel adevar include si un baiat de zece ani, martor la ce s-a intamplat acolo, nu?
- Taci! se auzi vocea suparata si disperata a satenului in timp ce se ghemuise pe canapea, punandu-si mainile la urechi. Ochii sai erau stransi cu putere in timp ce in mintea lui rasuna acelasi strigat dement ce il auzise in acea zi.
- Taci! Taci! Nu esti reala! Pleaca! izbucni acesta intr-o criza, corpul lui tremurand violent. Davis urmarea scena de-a dreptul ingrozit si, abia cand isi dadu seama ce se intampla de fapt cu Tim, se duse la el, incepand sa ii strige numele si sa il zgaltaie puternic.
- Nu, nu, nu! Nu esti aici! continua barbatul sa tipe isteric, apoi corpul lui cazu fara vlaga in imbratisarea reporterului in timp ce lacrimile lui reusisera sa isi faca drum, printre ochii inca stransi, pe obraji. O expresie indurerata si chinuita ii brazda chipul, facandu-l sa para ca sufera; nu mai voia sa-si aminteasca acea zi, voia sa uite cu totul, sa fie altcineva. Asta nu era drept. De ce el? De ce i se intamplase lui? Nimic nu avea explicatie, totul era confuz, prins in panze de ceata si valuri de negura. Avea sa uite vreodata ce se intamplase atunci?...

Chapter IV




La rasaritul soarelui, Salt Lake City era invaluit intr-o manta subtire si pufoasa de zapada alba. Becurile erau inca aprinse pe strazi, in timp ce se auzeau primele masini in incercarea de a fi dezapezite de proprietarii lor. Totul parea a fi in regula cu orasul; zumzetul diminetii era unul din cele mai placute lucruri si, cu cat inainta soarele pe firmamentul cenusiu, puteai simti cum calmul si bunastarea se imprastie peste intreaga Vale Salt Lake. In interiorul apartamentului lui Tim domnea aceeasi stare de liniste si pace. Insa nu era acea pace ce ti-o ofera siguranta casei tale sau starea de liniste ce ti-o ofera locurile cunoscute ale orasului natal; era o senzatie de protectivitate data de bratele lui Davis - "reporterasul de doi bani". Cand Tim se trezi in bratele acestuia nu-si aducea aminte mare lucru si crezuse ca se daduse prea mult la sticla cu whiskey. Slava cerului ca era imbracat si ca inca nu ajunsese prin pat - sau orice alt colt de casa - gol, impreuna cu barbatul de langa el. Privi curios si inca confuz in jurul lui; totul era la fel ca seara precedenta. Apoi isi aminti: avusese acea criza. Credea ca trecuse peste acel prag, insa, se pare ca, intr-adevar trecutul nu putea fi uitat. Si ce era mai rau era ca avea repercusiuni grave asupra lui. Ce o fi crezut Davis despre el in acel moment? Stai; nu avea de ce sa ii pese. Nu era ca si cum l-ar fi interesat parerea lui. Putea sa palavrageasca prin ziare despre ceea ce se intamplase intre ei. Nimeni nu avea sa-l creada. Oamenii din Salt Lake City nu erau prea creduli, ci destul de sceptici, mai ales ca Tim avea o oarecare reputatie acolo. Crescuse in acel oras, pe cand Davis era doar un jurnalist gata sa faca si sa spuna orice ca sa-si ia leafa zilnica. Satenul se ridica de pe canapea si sesiza cu neplacere ca gatul il doare destul de tare. Probabil nu dormise deloc bine. Auzi apoi scancetele somnoroase ale lui Davis si, fara sa bage in seama prezenta barbatului, isi continua prepararea cafelei masurand cu atentie lingurile de pulbere puse. Apasa pe butonul cafetierei apoi spuse cu o voce nepasatoare:
- Bine ca te-ai trezit. Acum ai ce sa dai la ziar. Pleaca mai repede si spune tuturor ce s-a intamplat pana nu uiti toate detaliile.
Davis, desi inca chiaun de somn, analiza cu atentie cuvintele lui apoi casca zgomotos, spunandu-i:
- Si daca nu o fac? Tim tresari usor, pentru o clipa chipul fiindu-i strabatut de lumina unei sperante si de un zambet fugitiv. Desi stia ca oamenii nu il vor crede pe brunet, nu voia sa fie implicat intr-un astfel de scandal. Faptul ca reporterul ar putea sa nu destainuie ce se intamplase cu el noaptea trecuta il facu sa fie mai relaxat.
- Cafea? intreba, uitandu-se prin jaluzelele groase ce acopereau ferestrele -asta era de fapt o manie, toate ferestrele din jurul lui erau partial/integral acoperite - admirand calmul de necontenit al zapezii. Simti frigul de afara pana in oase si tremura brusc, insa nu era ca si cum in interiorul imobilului era racoare. Era doar senzatia data de peisaj.
- Cu lapte, raspunse dupa ceva timp de amanare brunetul, vazand ca atentia lui Tim este indreptata spre strada. Tim, te mai intreb o data: daca nu as spune nimic din ce s-a intamplat si stiu? Ce esti dispus sa oferi in schimb? Tim banuia ca reporterul era un negociator destul de dur asa ca, cu un oftat plin de ranchiuna, isi dadu bluza jos si se indrepta spre canapea. Se aseza pe bratele lui Davis si ii lua mainile, asezandu-le pe pieptul sau. Desi prima intentia a brunetului a fost sa il sarute brutal apoi sa faca dragoste cu el pana cand avea sa nu mai fie in stare sa se miste, isi inabusi pornirile cu un zambet viclean. Se apropie de urechea lui Tim si o saruta lasciv apoi sopti suav:
- Poate ca as putea accepta asta, dar care ar fi placerea? Felul in care aerul cald era suflat de brunet in urechea sa, il facu pe Tim sa isi arcuiasca usor spatele si sa roseasca abia vizibil. Trebuia sa-si calmeze cumva pulsul si faptul ca Davis il departa de el si se ridica de pe canapea ii era de un oarecare ajutor. El nu se putea misca prea mult in acel moment si numai ce simti cum bluza lui aterizeaza pe cap, cu manecile atarnandu-i pe fata. Si-o trase din nou pe corp si auzi vocea jurnalistului, spunandu-i:
- Vreau, de fapt, sa-mi spui ce s-a intamplat in acea zi.
- Bine, iti spun, ceda Tim reusind sa dizloce pe chipul lui un zambet stramb. Nu stia nici el de ce avea incredere in acel tip dubios si necunoscut inca, insa avea sa riste macar pentru o data in viata. Daca nu risti nu castigi; dupa asta se ghida in acel moment. Davis se aseza in fata lui, in genunchi, cu capul pe bratele lui Tim si zambi, incurajandu-l sa inceapa povestea. Satenul, usor ezistant, isi drese vocea si ofta adanc, apoi incepu sa povesteasca:
- Eram intr-o zi in biblioteca scolii. Totul parea chiar in regula, pana cand am auzit niste pasi. Nu am bagat in seama si, in naivitatea mea, am continuat sa citesc. Apoi un strigat...
Fata lui Tim fu brazdata de o expresie indurerata si speriata. Davis il opri pentru o secunda si ii spuse, ridicandu-se:
- Asteapta. Se aseza pe canapea si isi puse un brat dupa umarul barbatului, tragandu-l aproape de el. Tim nu stiu cum sa reactioneze asa ca ramase nemiscat; inima oricum ii batea prea tare si se temu ca daca va deschise gura, urmatoarea chestie ce avea sa o spuna va semana cu o balbaiala jalnica. Asa ca mai bine tacu.
- Hai, continua. Sunt aici, ca sa stii, spuse la fel de imbarbator reporterul. Satenul ofta - acum se simtea mai bine, stiindu-l pe brunet langa el - si continua istorisirea:
- M-am dus sa vad de unde vine strigatul, crezand ca provine de undeva de afara. Dar nu era nimeni. Si pe urma un alt strigat, de data asta mai puternic. Geamul s-a spart, eu mi-am pierdut constiinta si pentru doua saptamani am stat asa. Cat timp am fost in coma, un cantec ciudat imi rasuna in mine: "Vino in imbratisarea mea/ Niciodata sa nu te mai temi de ea/ Urmeaza cantul vocii mele/ Implineste-ti destinul, copile". Cantecul fredonat de Tim il baga in sperieti pe Davis; era un cantec sinistru intr-adevar. Nu e de mirare ca bietul baiat era traumatizat. Din instinct, il stranse mai tare in brate si asculta la fel de ingrozit povestea:
- Apoi cand m-am trezit, bunicii mei au trebuit sa ma duca pe la psihologi ca sa pot redeveni eu. Nici azi nu cred ca mi-am revenit complet. Ai vazut scena de aseara... Cuvintele i-au fost oprite brusc atunci cand Davis ii prinse barbia si isi presa buzele peste ale sale, intr-un mod aproape tandru. Pentru o clipa, Tim nu reusi sa realizeze ce se intampla, insa, imediat ce isi recapata constiinta de sine obrajii lui se inrosira de furie si, cu o expresie enervata, ii plesni o palma peste obraz brunetului, cu siguranta de aceasta data dizlocandu-i maxilarul. Se ridica de pe canapea furtunos, avand aceeasi privire salbatica si ii spuse:
- Ce naiba crezi ca faci?! Davis afisa o fata de tamp si spuse, murmurand usor:
- Am crezut ca vrei putin suport moral.
- "Moral" inseamna, practic... La nivel psihic, nu fizic, idiotule! Daca esti in calduri si nu are cine sa te satisfaca, te rog, du-te intr-un loc specializat pentru astfel de servicii. Tim bolborosi cateva injuri, atat la adresa brunetului cat si la adresa lui, din cauza ca avusese incredere in acel barbat. Cum naiba m-am procopsit eu cu reporterasul asta obsedat sexual pe cap? Tsk!


Chapter V




Davis se uita prin rafturile anticariatului incercand sa gaseasca cateva relatari din anii precedenti legate de accidentele de la Lake school. Daca era ceva de raportat in legatura cu acea scoala acolo ar fi trebuti sa se afle. Cautase intreaga dupa-amiaza niste indicii dupa care s-ar putea ghida in acest caz; nimic insa nu ii sarise in ochi. Doar niste exmatriculari si cazuri de violenta din partea unor profesori. Nimic altceva; incepuse sa-si piarda increderea si rabdarea. Credea ca se daca ar fi fost ceva acolo care sa fi dat de gol vreun incident ciudat avea sa fie sters din registre si documente la fel cum fusese in cazul lui Tim. Cu toate astea, imaginea barbatului tipand si crizand sub privirea lui il ingrijora si infricosa totodata. Daca ceva il chinuia pe Timy? Ceva poate mai indepartat decat ratiunea lui si puterea sa de a judeca. De aceea trebuia sa afle ce se intamplase in acea zi si din ce motiv Tim fusese victima acelui incident. Se aseza oftand pe un scaun, uitandu-se la ceasul de la mana. E deja sapte seara

, gandi el, calculand in acelasi timp orele de cand se afla acolo. Luase pranzul cu Tim, apoi isi lua o cafea si merse pana aici; facand o adunare simpla isi dadu seama ca se afla de peste sase ore acolo. Ofta din nou, ingreunat de oboseala si de situatia jalnica in care se afla, si dadu la o parte un dosar, descoperind un altul plin de praf. Il deschise usor, pentru a nu ridica colbul in aer si vazu deodata niste decupaje dintr-un ziar pe care scriau cu litere ingrosate si mari: "Victima a spiritelor nemultumite de la Rose park school", "Fantomele ataca din nou!", "Rose park school: un loc nesigur pentru copii?". Iar titlurile continuau cu acelasi impact si aceeasi poveste: "Ronald Bucker, elev in clasa a IV-a la scoala elementara Rose park a fost atacat de un asa-zis spirit. Dupa spusele baiatului cat si a parintilor sai acesta se afla in biblioteca si a auzit niste zgomote ciudate... "
- E la fel ca povestea lui Tim... spuse ingandurat Davis, zambind caci in sfarsit avea ceva solid pe care se putea baza. A luat acel dosar, strangand fiecare informatie in parte si, cu una din cele mai implinite simtamanturi, porni spre casa lui Tim. Iesi din anticariat in fuga, vazand ca lumina crepusculara avea sa lase in curand intunericul sa se astearna peste oras, si se urca in masina, pornind in viteza pe strazile abia curatate de zapada. Cat timp el ajunse in fata blocului lui Tim cerul scutura din nou fulgii lui inghetati si frigul era mai mare, astfel ca atunci cand ajunse in fata usii barbatului, Davis batu repetitiv si grabit, gandindu-se ca daca acesta nu avea sa deschisa usa o va face singur. Tremura usor si auzi de partea cealalta pasii lenti ai satenului. Apoi un val de caldura ii lovi obrajii reci cand acesta deschise usa.
- Hei, buna, pot intra? spuse el rapid, insa nici nu astepta raspunsul ca deja intra in vestibul si se scutura de zapada. Isi dadu jos paltonul, fularul si sacoul si se descalta, intrand in casa.
- Da, cred ca te las sa intri putin, asta ca sa nu digeri pana maine dimineata acolo, raspunse Tim cu o expresie neutra pe chip si se departa de el spre bucatarie unde fierbea niste oua.
- Tim, Tim, Timy, uite! ii spuse cu expresie entuziasmata si usor copilaroasa Davis barbatului ce tocmai scotea fiecare ou in parte din apa fierbinte. Ofta prelung, gandindu-se cat de infantil si imatur poate fi reporterul, apoi se intoarse si, cu aceeasi expresie deranjata pe chip, ii spuse:
- Ce-i?
- Citeste. Tim apuca dosarele si hartiile decupate din ziar si citi fiecare articol apoi, cu expresia unui om terorizat, scapa dosarele din mana si isi puse mana la gura. Gasi ca suport blatul de buctaraie, in timp ce inca respira sacadat si murmura absent:
- Deci... Au mai fost cazuri...
- Tim, uita-te la mine! ii spuse Davis ingrijorat si ii prinse antebratele zgaltaindu-l usor. Dintr-un impuls aproape inconstient satenul se agata de jurnalist, strangandu-l in brate. Mainile inca reci ale lui Davis trecuta usor pe spatele lui, mangaindu-l protectiv. Cumva, se simtea aparat de acel barbat, ii placea senzatia. Asta pana cand mainile cercetatoare ale brunetului trecura mai jos, pe fesele lui.
- Dave? spuse usor deranjat satenul. Ti-am mai spus sa lasi dracului pornirile astea! Gaseste-ti o femeie, eu nu sunt gay. Mintea. Stia si el prea bine care ii erau orientarile, iar femeile nu reprezentau cine-stie-ce interes pentru el.
- Huh? Cine vrea o femeie? spuse razand reporterul. Esti mult mai bun decat o femeie, ii sopti lasciv la ureche brunetul, strangandu-l in brate mai puternic. Desi nu voia sa recunoasca, Tim se simti usor flatat de cuvintele barbatului si inca nu voia sa se desprinda de imbratisarea aceea. Isi inchise ochii, zambind scurt, si voia sa se bucure de caldura oferita de protectia brunetului, cand Davis se departa de el, interesul fiindu-i atras de oua. Tim ramase aproape supendat, zambind nervos si ofta prelung, chicotind ca pentru el. Frumoasa sincrozniare...

Se intoarse inapoi catre jurnalist si ii spuse:
- Hei, lasa-mi si mie oua! In curand camera fu umpluta de rasetele lor, in timp ce cojile de oua zburau din toate partile. Jocul lor infantil reusi sa-i ia gandul lui Tim de la articolele din ziar si, nici el nu stia cum, sfarsi din nou in bratele lui Davis. De fapt, stia cum: brunetul se agatase de el atunci cand voia sa se puna pe canapea, astfel incat ajunse sa stea pe bratele lui.
- Davis... Ia mana de acolo, spuse cu o privire ucigatoare aproape satenul, vazand ca mana reporterului urca fara nici un pic de indiscretie pe piciorul lui. Davis zambi stresat si usor temator si isi lua mana, intinzandu-se pe canapea. Trase corpul satenului peste al sau si incepu sa ii mangaie spatele, vorbind pe un ton jos, aproape soptit:
- Tim, sa stii ca sunt destul de hotarat sa te ajut sa-ti uiti trecutul. Desi nu voia, Tim avea nevoie de reporterul acela. Se simtise singur in tot acel timp, iar acum ca avea pe cineva - chiar daca era vorba de un pervers si un imatur, cum il vedea el - se simtea un pic mai bine. De cand bunicii lui plecara din Salt Lake City se simtise asa tot timpul, insa se concentra asupra muncii vrand sa inlature acel sentiment. Acum era bine; "reporterasul de doi bani" era langa el.
- Mersi... spuse cu o voce stinsa de recunostinta Tim.
- Dar vreau sa stii ca o sa fac putin uz de istorisirea ta. Vreau sa aflu mai multe despre ce s-a intamplat in acea zi. Si ce e cu celelalte atentate.
- De unde stii ca sunt mai multe? Davis se gandi, cautand un motiv pentru care ajunsese la acel raspuns. Apoi isi aminti ca, involuntar, se gandi la asta cand vazu unul din acele titluri: "Fantomele ataca din nou!". Acel "din nou" nu putea insemna decat ca existasera si alte incidente de acest gen in trecut, unele care il asteptau. O noua lume isi deschidea portile prafuite ale trecutului, asteptand sa fie descoperita.

Imprint

Publication Date: 10-12-2012

All Rights Reserved

Next Page
Page 1 /